Sighisoara
este o cetate medievala cu ansambluri arhitecturale in stil gotic
rural, dar si in stil renascentist si baroc. Acestea din urma sunt
rezultatul unui efort constructiv survenit relativ tarziu, in secolele
XVI-XVIII.
Din vechiul sistem defensiv, amenajat incepand cu secolul al XIV-lea,
astazi mai pot fi admirate 9 turnuri, 2 bastioane si o parte din
zidul de incinta. Turnurile erau plasate in locurile vulnerabile
ale cetatii si erau prevazute cu galerii de tragere si cu bastioane
de artilerie. Dintre acestea,
Turnul cu ceas (64
m inaltime) este cel mai impresionant fiind unul din marile monumente
ale Transilvaniei si totodata, simbolul orasului Sighisoara. Ceasul
din turn este prevazut cu doua cadrane uriase (2,40 m diametru)
si cu o instalatie rotativa cu papusi din lemn pictat, reprezentand
divinitati din panteonul greco-roman si german, purtand pe cap simboluri
din alchimia medievala. Insatalatia se misca la orele 24, aducand
la fereastra dinspre Orasul de Jos, figurina specifica zilei care
incepe.
Arhitectura religioasa era in evul mediu la fel de importanta ca
si cea militara. Din cele 9 biserici functionale in cursul secolelor
XIV-XVIII se mai pastreaza pana astazi 3, si anume
Biserica
Manastirii,
Biserica din Deal si
Biserica
zisa a “leprosilor”. Aici pot fi admirate piese
rare de sculptura si pictura religioasa, dar si funerara.

In
ceea ce priveste arhitectura civila, este impresionant faptul ca
majoritatea celor 164 de case de locuit din Cetate, avand cel putin
300 de ani vechime, sunt considerate monumente istorice. Aici pot
fi admirate botile semicilindrice din piatra de rau specifice secolelor
XIV-XV, ancadramentele de piatra profilata ale ferestrelor care
imita goticul venetian, iar in interior tavane casetate si sali
in intregime pictate. Dintre aceste edificii, cele mai importante
sunt
Casa Vlad Dracul,
Casa Venetiana
si
Casa cu Cerb.
O constructie deosebit de originala, cea mai mare de acest fel din
Transilvania, este
Scara Scolarilor, care inlesneste
accesul la Liceu si la Biserica din Deal mai ales pe vreme de iarna.
In ciuda constructiilor din secolul XIX, care au modificat partial
arhitectura medievala,
Cetatea Sighisoara ramane
cel mai frumos si mai bine pastrat ansamblu de arhitectura medievala
din centrul si S-E Europei.